La data de 26 iulie 2026, în cadrul Adunării satului Hancăuți, au fost organizate consultările publice privind proiectele de decizie cu privire la solicitarea primului transfer și la procesul de amalgamare voluntară.
La eveniment a participat domnul Eugeniu Mogorean, șeful Oficiului Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu. Îi adresăm mulțumiri pentru implicare și pentru dialogul deschis cu locuitorii satului.
Deciziile importante pentru viitorul satului trebuie luate prin informarea și implicarea cetățenilor, iar opiniile exprimate contribuie la consolidarea unei administrații locale deschise.
Mulțumim tuturor participanților – prezența dumneavoastră confirmă că viitorul comunității se construiește împreună.


